PREZENTARE

 

 

 

Cea mai buna carte de vizita a centrului bucurestean de pedagogie artistica o constituie seria de importanti maestri ai artei nationale si universale care au capatat o prima formare profesionala in cadrul Scolii de Belle Arte fondata, in 1864, de Theodor Aman si Gheorghe Tattarescu; ii amintim aici, selectiv, numai pe Constantin Brancusi, Victor Brauner, Paul Neagu, Ioan Andreescu, Stefan Luchian, Gheorghe Petrascu, Sabin Popp, Aurel Jiquidi si Lucian Grigorescu. Dintre absolventi, unii au ales sa se dedice in egala masura si unei cariere didactice, precum George Demetrescu Mirea, Francisc Sirato, Jean Al. Steriadi, Camil Ressu, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Karl Storck, Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Oscar Han, Ion Jalea, Gabriel Popescu, Octav Grigorescu, Simion Iuca, Ion Bitzan, Cecilia Cutescu-Storck, Zoe Baicoianu si Mac (Mihai Filip) Constantinescu; concomitent, in sfera istoriei artei, esteticii si criticii de arta au activat personalitati precum Alexandru Tzigara Samurcas, Eugen Schileru, Ion Frunzetti si Vasile Dragut.

In calitatea ei de unic asezamant bucurestean de invatamant superior in domeniul artelor vizuale, cu buna reputatie nationala, Universitatea asigura o formare adecvata pentru viitorii practicieni si teoreticieni, premiza esentiala a educatiei oferite fiind racordarea la cerintele societatii romane actuale, precum si sincronizarea cu tendintele si curentele artistice semnificative ale artei contemporane universale. Aceasta disponibilitate pentru innoire tine seama de traditia invatamantului artistic local, caracterizata insa, inca de la inceputuri, de o deschidere europeana.

In vederea concretizarii acestor deziderate, Universitatea dispune de un corp profesoral de elita, bine racordat, prin activitatea artistica sau teoretica, atat pe plan national cat si international, la viata culturala a momentului, precum si de o seama de dotari tehnologice. Biblioteca Universitatii este in posesia unui variat fond de carte de specialitate, incluzand o mediateca al carei bogat patrimoniu constituie o buna sursa de documentare vizuala. O seama de expozitii, dintre care unele cu participare internationala, au loc in spatiul expozitional al Universitatii, situat in imediata ei vecinatate. Evenimentele organizate in cadrul UNAGALERIA sprijina in special proiectele novatoare pentru agenda curriculara sau activitatea extra-universitara a studentilor si membrilor corpului didactic, contribuind la promovarea imaginii Universitatii. UNAGALERIA a castigat inca de la lansarea primelor evenimente atentia artistilor, jurnalistilor, criticilor de arta, a curatorilor si a publicului larg, datorita tinutei si seriozitatii programului expozitional, dar si gratie elegantei spatiului de expunere. Universitatea poseda si un camin studentesc in zona centrala a capitalei, in apropierea atelierelor, la o mica distanta de Gara de Nord.

In cadrul reformei invatamantului superior romanesc, vizand asigurarea unei mobilitati la nivel institutional a studentilor pe plan european, Universitatea a introdus, inca din 1998, Sistemul European de Credite Transferabile (ECTS). incepand din anul universitar 2005-2006, in conformitate cu noile norme stabilite in invatamantul romanesc, studiile universitare de lunga durata se desfasoara pe durata a trei ani. Prin semnarea la Lisabona, in 1997, a acordului european de recunoastere a diplomelor de studii, Romania a demarat un proces in cadrul caruia Ministerul Educatiei si Cercetarii semneaza conventii internationale de echivalare a certificatelor si diplomelor.

Administrarea relatiilor internationale, precum si demersurile vizand impunerea imaginii Universitatii in contextul artistic si cultural actual intra in sarcina Departamentului Imagine, Comunicare si Relatii Internationale, care propune si elaboreaza, in acest scop, strategii si programe specifice. Activitatea principala o reprezinta lansarea, facilitarea si coordonarea acordurilor de colaborare cu alte universitati si departamente similare din tara si din strainatate, o atentie aparte fiind acordata programelor de educatie si cercetare promovate de Comisia Europeana, de organizatiile internationale si de guvernele altor state. In vederea integrarii Universitatii in reteaua europeana a institutiilor de profil, departamentul promoveaza si dezvolta studiile in strainatate, prin programe de cooperare internationala in cercetare si educatie.

In cadrul Universitatii functioneaza si un centru de cercetare care coordoneaza cercetarea fundamentala si aplicativa din Universitate, conform standardelor nationale si internationale, cu accentul asupra interdisciplinaritatii. Subdomeniile de cercetare sunt studiul traditiei in creatia artistica, studiul tehnologiilor traditionale si moderne si cercetarile aplicative in artele vizuale.

 

NOUTATI / ANUNTURI

 

|