Incepand cu anul 1859, Theodor Aman si Gheorghe Tattarescu au inaintat oficialitatilor propuneri de infiintare a unei institutii de invatamant artistic de factura moderna, aprobarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza fiind in cele din urma obtinuta in iunie 1864, prin insistenta lui Dimitrie Bolintineanu ? la acel moment ministru al Instructiunii publice. Sub directoratul lui Aman, Scoala de Belle Arte din Bucuresti si-a definit o formula organizatorica adecvata, inspirata de modelul parizian, iar ulterior, sub indrumarea lui George Demetrescu Mirea, tinuta academica a fost consolidata si specializarile s-au diversificat, prin includerea artelor decorative. In urma pensionarii definitive a lui Mirea, functia de director i-a revenit lui Camil Ressu, in timpul mandatului sau survenind, in 1931, si recunoasterea statutului universitar. Ressu a fost ales atunci drept prim rector si a condus astfel destinele Academiei de arte frumoase pana in 1941. Succesorii sai au fost Eustatiu Stoenescu si Jean Al. Steriadi.

Reforma invatamantului impusa de regimul totalitar comunist in 1948 a bulversat organizarea traditionala, dand nastere hibridului Institutul de Arta, care reunea facultatile de Muzica, Teatru, Coregrafie si Arte Plastice. Presiuni de diverse naturi au amenintat ulterior desfasurarea fireasca a invatamantului artistic. Sunt introduse noi cursuri cu substanta ideologica, vadind proiectul aservirii artistilor si al impunerii tematicii si esteticii realismului socialist.

Redobandirea autonomiei de profil are loc insa destul de repede, in 1950, cand se fondeaza Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", institutia reusind pentru deceniile urmatoare sa isi pastreze tinuta adecvata misiunii sale. Calitatea procesului de invatamint a fost asigurata printr-o atenta politica a rectorilor care s-au succedat de atragere mai intai a cadrelor didactice dintre marile figuri ale vietii noastre artistice afirmate in perioada interbelica si ulterior a unor personalitati ale culturii nostre ce se impun in primele decenii dupa razboi: Nicolae Darascu, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Stefan Constantinescu, Rudolf Schweitzer-Cumpana,Corneliu Medrea, Ion Lucian Murnu, doctorul Gheorghe Ghitescu, arhitectul Horia Teodoru dar si criticii de arta Eugen Schileru, Ion Frunzetti, Dan Haulica s.a. Pregatind la nivel de excelenta generatii succesive de gravori, profesorul Simion Iuca a predat in scoala bucuresteana din deceniul 4 pana in deceniul 9, aceasta arta invatata de Ecole des Beaux-Arts. Dezghetul ideologic adus de perioada 1964-1969, a coincis si cu sarbatorirea Centenarului scolii (1964) moment cand, prin eforturile rectorului Costin Ioanid, institutia a fost sprijinita sa-si consolideze prestigiul prin continuarea integrarii unor remarcabili profesori - Zoe Baicoianu, Ion Bitzan, Alexandru Bratasanu, Mac Constantinescu s.a.- si sa-si diversifice sectiile de arte decorative, infiintate inca din 1948. Se fondeaza astfel in deceniul 7, sectiile dedicate artei metalelor, sticlei, modei, scenografiei de film si televiziune. Lua fiinta in 1969, in urma stradaniilor profesorului arhitect Paul Bortnovschi, sectia de Estetica Formelor Industriale. Inca din anii 1950 este integrata in cadrul Institutului, catedra de Istoria Artei, infiintata de George Oprescu inainte de razboi, la Universitate . Institutul va asigura ulterior, catre 1979-1980 prin stradaniile profesorului de istoria artei medievale romanesti, Vasile Dragut, pe atunci rector, supravietuirea Institutului de Istoria Artei, respectiv a unor specializari si dotari ale Directiei Monumentelor Istorice, desfiintata in 1978. In cadrul scolii au fost puse, cu acest prilej, bazele invatamantului in domeniile conservarii si restaurarii patrimoniului artistic.

In anii care au urmat inlaturarii regimului comunist s-a produs firesc si reinvierea unor elemente ale traditiei interbelice, de-a lungul anului 1990, solicitarile profesorilor si ale studentilor deopotriva vizand revenirea la titulatura consacrata, Academia de Arte din Bucuresti, precum si reintroducerea unei corespunzatoare durate a studiilor, anularea repartizarilor obligatorii etc. in timpul mandatelor de rector ale sculptorului Mircea Spataru, s-a realizat innoirea si consolidarea stralucita a corpului profesoral (dar si cadrul de succesiune fireasca a generatiilor), prin cooptarea la catedre, pe criteriul excelentei in creatie a artistilor de marca afirmati in deceniile 6 si 7, precum pictorii Gheorghe Anghel, Florin Ciubotaru, Stefan Caltia, Sorin Ilfoveanu, Horia Pastina, sculptorii Mihai Buculei, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Paul Vasilescu, graficienii Nicolae Aurel Alexi, Aurel Bulacu, Victor Ciobanu, Nistor Coita, Mircia Dumitrescu, Mihail Manescu s.a., ca si prin cooptarea unor plasticieni mai tineri sau foarte tineri. Tot in acest interval, in anul 1992, a fost constituita o noua facultate, cea de Istoria si Teoria Artei; nucleul ei era vechea catedra omonima, reinviata dupa 1989, ei adaugandu-i-se sectiile de Pedagogia Artei, Restaurare si Arta Foto-Video.

In spiritul armonizarii cu sistemul educational european, care de altminteri a guvernat insasi geneza invatamantului artistic bucurestean, Academia de Arta a fost acreditata, in 1998, ca universitate. Actuala titulatura de Universitate Nationala, primita in anul 2001, certifica nivelul de excelenta atins dupa un secol si jumatate de experimente educationale, perioada in care catedrele au fost ocupate de artisti de exceptie si cercetatori renumiti ai fenomenului artistic romanesc. Fostii studenti s-au inscris pe traiectorii bine individualizate in contextul artistic local, uneori si in cel international, multi dintre ei alegand la randul lor o cariera didactica, fapt care explica temeinicia si stabilitatea traditiei pedagogice in domeniu, in capitala Romaniei.